Trupa britanica The Rolling Stones va lansa un album fotografic de colectie, pe 12 iulie, pentru a celebra cea de-a 50-a aniversare a grupului. Albumul, intitulat "The Rolling Stones: 50", reprezinta o marturie in fotografii a istoriei trupei si prezinta drumul spre succes strabatut de legendara trupa britanica.
Volumul va ajunge in magazinele de specialitate pe 12 iulie, la exact 50 de ani de la data de 12 iulie 1962, cand The Rolling Stones a debutat la Marquee Club de pe Oxford Street din Londra. Cartea, publicata de editura britanica Thames & Hudson, reprezinta doar una dintre numeroasele actiuni incluse intr-un program de celebrare a celei de-a 50-a aniversari a trupei The Rolling Stones, considerata una dintre cele mai mari si mai influente formatii din istoria muzicii rock, careia numerosii ei fani din lumea intreaga ii cer sa sustina un nou turneu mondial.
Desi unii dintre membrii grupului au spus ca este posibil ca The Rolling Stones sa plece din nou in turneu, deocamdata nu a fost facut niciun anunt oficial in acest sens, iar presa internationala afirma ca exista anumite tensiuni intre solistul Mick Jagger si chitaristul Keith Richards.
Relatiile dintre cei doi muzicieni au devenit tensionate, potrivit presei de specialitate, dupa ce Richards a realizat un portret deloc flatant al lui Jagger in volumul sau de memorii, intitulat „Life”, lansat in 2010.
Volumul „The Rolling Stones: 50” contine 700 de fotografii, din care 300 color, iar multe dintre ele provin din arhiva tabloidului Daily Mirror, care detine cea mai mare colectie de fotografii cu trupa The Rolling Stones.
„Aceasta este povestea noastra despre 50 de ani fantastici”, au spus, intr-o declaratie comuna, solistul Mick Jagger, basistul Ronnie Wood si tobosarul Charlie Watts.
„Am inceput ca o trupa care canta blues in baruri si, recent, am umplut unele dintre cele mai mari stadioane din lume cu show-uri pe care niciunul dintre noi nu si le-ar fi imaginat cu niste ani in urma”, au adaugat cei trei muzicieni.
Aceasta autobiografie fotografica, care include si texte scrise de membrii trupei, contine fotografii realizate de Philip Townsend, fotograful care a realizat primul pictorial al formatiei britanice. Versiunea cartonata a volumului contine 352 de pagini si este comercializata in Marea Britanie la pretul de 29,95 lire sterline (48 de dolari).